vineri, 12 octombrie 2012

Cash


Nu știu cum se face că mereu uit, când călătoresc afară“, să îmi iau bani, cash. Cum afară înseamnă mai mereu Germania, din seria „călătorii cu treabă”, iată-mă picat pe aeroport în Frankfurt, în mașina de închiriat și apoi căutând parcare într-un orășel, în maximă imposibilitate de acțiune din lipsă de bani. Nu spun că nu poți merge la budă fără bani lichizi, asta e de la sine înțeles, dar pas de te poți atinge de un sandviș, un biscuite, un pachet de șervețele sau alte alea. Mai nicăieri, în ditamai puterea economică mondială, nu poți plăti cu cardul. Doar în hoteluri și unele benzinării mai răsărite poți folosi plasticul la plătit. Mai bine zis plasticul NOSTRU, pentru că nuuu, dumnealor au propriile lor carduri “EC”, electronic cash, cu POS-uri dedicate, tot tacâmul.

Civilizați-vă băăă!!..

marți, 2 octombrie 2012

Lecție de conștiință


Treaba a început banal, pe șosea. Un scurt intro aici http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/sicanare-in-trafic-bataie-intre-motociclisti-si-soferi-93644.html. Genul de altercație rutieră foarte cunoscut, care izbucnește din te-miri-ce și se întinde ca un foc de paie. Nu vreau să comentez aici mecanismul declanșării, am văzut destule de-astea în care adevărul este undeva la mijloc și în general niciuna din părți nu poate spune cu mâna pe inimă că este nevinovată.

Cazul ăsta mi-a stârnit interesul din alt motiv: întâmplarea face că una din persoanele implicate (din rândul martorilor implicați) mi-e colegă și mi-a povestit tărășenia la prima mână. Ei, martorii, se întorceau din Vama Veche pe șoseaua ce leagă stațiunile și ar fi trecut mai departe dacă una din victime n-ar fi sărit practic în fața mașinii lor, fugind de răngile smardoilor din Tuzla. Frână, sperietură etc., la timp să vadă o fată care încasa pumni, picioare și răngi și să reușească s-o adăpostească în mașina lor, în amenințările oamenilor de bine  care o urmăreau. Nu doar că au oprit, influențând, oprind poate cursul scandalului, dar au rămas în continuare, au insistat pe lângă polițiștii care nu voiau să le ia declarații, au pierdut ore în care mulți din noi și-ar fi etalat fițele prin mall sau centrul vechi. Au arătat că le pasă.

Ce-au făcut oamenii ăștia este un mare exemplu de conștiință. Mă feresc de cuvinte mari, „civism, simț social, curaj extraordinar etc.“ și spun doar atât: CONȘTIINȚĂ. Conștiința că pe șosea puteam fi eu, tu, el, fratele tău, soția ta. Conștiința că nu suntem animale, să trecem ignoranți pe lângă cei căzuți. Conștiința că nu suntem victime.

O mână de tineri au avut curajul să arate că pot să înfrunte o gașcă de scandalagii cu răngi. O mână de corporatiști, din categoria de care mai nou este  de bon ton  să faci mișto, care pe lângă că duc în spate economia asta prăfuită, uite că ne dau lecții de ieșire din conștiința de victimă! Mă apucă jalea când mă gândesc că în câțiva ani o să-i văd mutându-se în străinătate, lăsându-ne cu domnu’ președinte Dan și alte victime cărora, nu-i așa, le întoarcem spatele, dar nu știu cum se face că ajung să ne pleznească…

miercuri, 12 septembrie 2012

Fragmente

 In general se respecta semnele de circulatie. Oameni incrancenati, femei adormite sau dimpotriva ultrapreocupate, ocupati, plictisite, pitziponci, cocalari, tarani si muncitori, cu totii oprim scrasnind la "stop", "cedeaza", semafor, ba chiar si la trecerea de pietoni cu frane plictisit-studiate, cultivand in pieton sentimentul ca e un vierme si abia isi merita stropul de bunavointa. Ne uitam in lateral macar in 4 din 6 schimbari de banda, nu conducem (prea) bauti, nu depasim pe linia continua fara sa ne ASIGURAM ca nu e urma de militie in zona, nu sarim calul cu viteza, deci in general e bine.
Totul insa pana la intrarea intr-o parcare mare, gen mall sau hipermarket.

 Imi place Bucurestiul vechi, imi plac cartierele de case ce au scapat sistematizarii si au pastrat ceva din farmecul burgez. Am avut azi o intalnire in Dorobanti, pe una din stradutele mai dosite si fiind aproape am luat-o pe jos, sa ma bucur de  case vechi cu parfum interbelic, copaci inca verzi si liniste. Inspiram aerul tare de toamna, mergem visand, zambeam la gandul ca mi-as putea usor inchipui ca sunt pe o strada din Bruxelles, Frankfurt sau Paris, cand am calcat intr-un cacat. Nu, nu era de caine.

 Sambata dup-amiaza, pe Transalpina. Lume, masini, blocaj, ca pe Calea Victoriei intr-o vineri inainte de sarbatori. Un nene incepator, pe la 40-45 de ani, se blocheaza in rampa (asa se zice corect cand vrei sa spui "in sus, in panta", da?), si de emotia claxoanelor si urletelor din spate nu mai reuseste sa plece de pe loc. Sotia, energica, se da jos si in timp ce se cearta cu burtosii coborati din masinile din spate, incepe sa dirijeze traficul cu gesturi de politist de rutiera. Intre timp sotul reuseste cumva sa puna masina in miscare si tasneste concentrat pe langa sotie care, luata prin surprindere, mai dirijeaza cateva secunde dupa care o rupe la fuga dupa el. Epic, vorba lui Mo...


miercuri, 5 septembrie 2012

iaca şi poze

M-o criticat nievasta că nu prestez şi oarecari poze. Aşa că...:

(în care se vede că direcţia e bună: mergem către cer senin!)


(ori suntem eco ori nu mai suntem)


(bestiile)

(corul şi primadona)

('geaba vii, 'geaba te duci...)

vară-de-munte

Nu ştiu dacă vine cu vârsta sau cu influenţele celorlalţi (deci tot vârsta), dar parcă începe sa-mi placă toamna. Mai precis septembrie, cu zile de vară şi dimineţi/seri în răcoare şi aer tare. Parcă vara-de-munte coboară aici în bărăgan.
Într-una din zilele săptămânii trecute am avut marea surpriză să vedem nişte munţi din curtea noastră din Bolintin. Şi normal că mintea mea o început să lucreze pe coordonate de hartă: care, unde, cum, şi mai ales de ce se văd munţii tocmai aici, de ce acum, şi care să fie? Răspuns (aproape) la ţintă: Piatra Craiului. Şi probabil se vede odată pe an, când se curăţă atmosfera suficient şi este lumină din-aia, ca după ploaie în zare.

Revenim...

miercuri, 29 august 2012

Smilgher


                Textul de mai jos l-am găsit azi, pe un forum motociclistic. Text scris de un tânăr obișnuit, poate băiatul care vă ia comanda la restaurant, poate lucrătorul comercial din magazin, sau cel care vă schimbă uleiul la mașină. Un tânăr care a fost la școală, pe banii mei și ai voștri. Enjoy:

Plec astazi de la munca si merg cu a 1 eram pe un teren de sport es la strada dau a 2 apoi ajunge turometrul la 6-8 mii apoi dau a 3 apoi merg 10 m cu 50 la ora aproximativ sau mai putin apoi se coboara turometrul apoi ajunge la 0 moare motorul dau sa pornesc bujia bvum bum bvum si degeaba... o intorc inapoi pe jos .. cobor la veale dau start sa porneasca degeaba .. desfac carburatorul nimik .. incerc sa o pornesc la vale prin inpingere in viteza a doua in a 3 dar degeaba.. scot buja .. o curat o fac ca nowua cu smilgher o incalzesc bag un burete unde e buja curat bine filetul la bujie degeaba ...ce ar trebui sa mai fac toba scoate fum ca si cum ar da sa porneasca dar motorul nu stiu daca invarte invarte ceva dar nu porneste ce ar putea fi....

Am mai facut o prostie cu o zi inainte am bagat ulei in motor peste nivel adica nu intre minim si max ci mai sus de maxim.. nu vorbesc de uleiul din rez3ervor ci de uleiul din motor unde se ung pinoanele segmentii dintii aia sau cum le ziceti voi...

iar o alta posibilitate mai e ca un prieten are masina fiat now si a facut benzina la aceiasi pompa cu mine apoi ia indicat in compiuterul de bord ca are apa in benzina ear eu am mai9 facut benzina acolo la pompa el nu .. dar am facut benzina mai mult de 20 ori cred si na avut nimik..”

 

 

luni, 27 august 2012

Le a kalappal!


          Asta în traducere din maghiară ar însemna jos pălăria. În urmă cu vreo două săptămâni am dat o fugă până în nordul Moldovei, via Brașov, Miercurea Ciuc, Borsec. Drumurile ce altădată erau rupte de gropi și valuri s-au refăcut incredibil, sunt acum unele din cele mai bune drumuri pe care mi-a fost dat să merg prin țară. Ăsta ar fi primul motiv pentru care aș face gestul de mai sus, și al doilea, imediat următor, ar fi pentru modul excelent în care sunt indicate direcțiile de mers în toate orașele și orășelele posibile din harcov. Numai bine că e așa, altfel exista șansa să nu avem pe cine întreba ca să ne înțeleagă și să ne mai și răspundă…. Hai că aici am fost răutăcios, de fapt toată viața mea nu am cunoscut decât unguri de treabă, serioși și săritori. Și al treilea, pentru că nu? - aller guten Dinge sind drei - este curățenia exemplară a localităților și sit-urilor turistice. Ne uitam după un amărât de PET pe la lacul Sf. Ana, un pempărs aruncat strategic, un ghemotoc de hârtie igienică roz și parcă nu ne simțeam în largul nostru nevăzând de nici unele. Bravo dom’ne, dar de ce aici se poate și dincolo nu? Că doar n-o fi cetățeanul de aici mai civilizat.
          Răspunsul se află în administrație: cineva s-a zbătut pentru investiții în drumuri și indicatoare, cineva s-a ocupat să existe oameni care să strângă gunoaiele. Îmi amintesc de vremea când lucram în administrația publică, în jud. Mureș: într-un sfârșit de an, către 20 decembrie așa, venise de la „centru“ o rectificare de buget pentru primării iar vicepreședintele CJ (român) se dădea de ceasul morții că pe la primarii români nu mai răspundea nimeni la telefoane, darămite să convoace consiliul local, să dea drumul la oarece proiecte, să folosească banii etc. E clar că după 20 decembrie oamenii erau cu porcu, cu șprițu și cozonacii. Guess what, în partea maghiară primarii erau pe poziție, cu proiecte europene scrise care mai așteptau doar o injecție de capital autohton, cu licitații pregătite, cu tot ce trebuie. E de prisos să mai comentez, că doar au curs râuri de cerneală și de pixeli pe tema asta prin presă. 

duminică, 26 august 2012

Tur de forță


Câteodată am talentul sa complic lucrurile de nici eu nu le mai înțeleg. De data asta însă complicăraia a venit servita: părinții aterizează la Otopeni la 12 noaptea joi, trebuie transportați împreună cu una bucată copil de drumar la 350 de km, acasă la Mediaș, iar eu tre’ să fiu personajul cheie la un botez  la 400 de km in direcția opusa sâmbătă dimineața. Ca sa înțelegeți, are și drumaru o vârsta și niște tabieturi, nu se mai împacă cu drumurile de-amproastelea noaptea și ziua următoare pe nedormite (unde-s vremurile când conduceam pana la Frankfurt fără pauză?). Dar na, obligațiile familiale first.
Ora 12 se transforma in 1 jumate către dimineața că de, au și companiile aeriene o vârstă și niște tabieturi. Ne strecuram afara din parcarea de la „sosiri”, după ce lămurim o tanti moldoveancă de dincolo că aparatul de taxare nu dă riest, di shi nu dă, de-aia nu dă că scrie mare pe el că nu dă, uni’ scrii, shi ma fac că am bagat o suta de mii etc., după ce claxonam o țîră bizonii care opresc mașina în dreptul barierelor ca să meargă să plătească și gata, ieșim.

„Hai sa va arat autostrada aia noua către Ploiești” mă dau io mare, sa nu mai ziceți ca numai occidentul e cool. Ocazie cu care puteam sa iau o piatra in gura ca nici eu nu mai calcasem pe ea. Cum ați văzut si citit deja prin presă nu e nicio scofala, cel puțin dacă vii din Otopeni sau de (aproape) oriunde, ocolești o grămadă ca să dai pe o autostradă care ocolește in draci la rândul ei. Dar sa fim corecți, o autostradă e o autostradă, conduci mai relaxat si poți să te miști repede. Sau nu? Hm… pe stânga, doar pe stânga, văd un indicator de limitare la 100. O fi doar pentru banda a doua, miștocăresc in gând, și merg cu 150, pentru ca trebuie sa știți dragii moșului, totul până la carnet. Nu cu mai mult de 50 peste limita legala, nu depășiri pe linia continuă, zebre și alte alea.

Toată văicăreala despre autostradă îmi iese pe nas pe valea Oltului înțepenit între tiruri și apoi, pe lângă Rm. Vâlcea, pe cele mai cretine șosele ce mi-a fost dat să văd în patria frunzei: în toate zările înspre și dinspre orașul ăsta, toate drumurile ce vin din valea Oltului, dinspre Pitești, Drăgășani și Tg. Jiu, vreo 3-400 de km în total, cred că sunt maxim 20 de km în afara localității. Parcă tot neamul oltenesc e focalizat în câteva zeci de comune lipite de de-ne-uri tăiate pe mijloc de linie continuă, cu țărani negricioși cu scăunele pe care au chestii de vândut în fața porții, căruțe, logane de poliție rurală și din alealalte, cu radar. Horror, mai ales dacă nu ești dormit de 2 nopți, ai impresia că totul e un mare complot și toți sunt gata să-ți sară în față.

În fine, pe drumul ăsta cu finalizare undeva între Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, ce mai merită amintit este cimitirul din Caracal. Nu, nu scriu despre str. Învierii și alte minuni, zic doar că merită văzut. Ba mai mult, ar trebui să ducă țâncii de cls. a II-a să-i facă pionieri acolo: nu am văzut în viața mea mai multe monumente falnice concentrate la un loc. Cavouri în toate formele posibile, submarine, cetăți, castele, turnuri, cu cele mai aurite și mai luxoase termopane si vitralii si vitralii cu termopan și cruci de aur și of Doamne…