E sfîrșit de martie și am chef de meșterit pe
afară: prea mult am stat în iarnă, mi-e dor să simt aer de primăvară. Spirala
de grădină, sau – cum se mai numește - spirala de plante aromatice, e un proiect mai
vechi de-al nostru. Ne place forma, ne plac pietrele, plantele și sîntem mereu
în căutare de „podoabe” noi pentru curte. În plus, trebuie să recunosc, m-am
cam săturat de întreținutul gazonului și l-aș ocupa parțial cu altceva. Așa că
mă apuc de treabă: o căutare de cîteva zeci de minute pe net mă lămurește
despre ce am de făcut, nu-mi rămîne decît să mă hotărăsc asupra materialelor. Pietrele
de rîu sînt spectaculoase dar tre’ să-ți iei un an sabatic ca să ai timp să le
potrivești cum vrei, cărămida arată bine dar nu cred că rezistă în umezeală
neprotejată, dar pentru că am totuși nevoie de piese drepte și simetrice, mă
decid asupra unor pietre dreptunghiulare de pavaj, de la Hornbach. Le găsesc
gata antichizate, exact ce-mi trebuie.
Locul odată ales, mă apuc să însemn forma
viitoarei spirale și să-i fac în același timp o mică fundație, un strat de
pietre îngropat pe un pat de nisip. Nisipul e sfînt la pavaj, că îți permite să
îl îndrepți ușor iar odată tasat devine foarte tare.
Recunosc ca m-am spetit cărînd pietrele, în total cam
500 de bucăți, luate la mînă, încărcate doar cîte 80 – 100 deodată, altfel risc
să rup ceva la mașină. Bine, am avut și ajutor, vecinului și prietenului Florin
i s-a făcut milă și a mi-a adus într-o zi un porbagaj plin. Aici se văd primele
două transporturi:
Pentru legarea pietrelor între ele, ca să nu mă
apuc de făcut mortar, am cumpărat cîțiva saci de șapă gata preparată. Șapa asta n-a fost prea lipicioasă, unele pietre rămase deasupra inițial
s-au mai desprins după uscare (aici zic ca varul ar fi ajutat), dar pînă la
urmă treaba s-a rezolvat sub presiunea greutății structurii, iar la straturile
superioare am folosit adeziv de gresie ca mortar. Beeton!
După finalizarea formei spiralei și a fundației am
început construcția:
Ca să fac economie la pietre, în partea din mijloc
am așezat niște cărămizi mari. E partea care la urmă va rămîne sub pămînt:
O dezbatere întreagă am purtat cu mine însumi și în
familie despre conturarea pantei ideale în care să urce spirala. Adică „pasul”
la care să așez pietrele retrase față partea de început, la fiecare strat nou. O
retragere la prea mică distanță (pas mic) urcă spirala prea mult, iar una la
mare distanță (pas mare) nu creează suficientă pantă. Probabil că niște calcule
minime de arhitectură ar fi rezolvat asta rapid, dar noi am mers la ochi și
intuiție. Un exercițiu bun pentru simțul estetic. Pînă la urmă am ales un pas
crescător, cîte o piatră în plus la fiecare rînd nou. Chiar dacă inițial, din
cîte se vede, pare cam abrupt, finalul a ieșit armonios. Și înca un lucru
remarcabil: calitatea spiralei este că arată mereu diferit, în funcție de
unghiul din care o privești.
După finalizarea construcției propriu-zise a urmat
etapa umplutului. Am așezat la bază un strat de o palmă de pietriș, urmat de un
alt strat similar de nisip, amîndouă cu rolul de drenaj. A urmat un strat de
pămînt, unul de compost, iar la urmă pământ de pădure amestecat cu pămînt de
flori:
Una peste alta, n-a fost un proiect greu de făcut
dar recunosc ca mi-a mîncat ceva timp. S-a întins de la sfîrșitul lui martie
pînă dincolo de jumătatea lui mai, lucrat aproape exclusiv în week-enduri. Asta
a însemnat zero călătorii pe două roți în toată această perioadă, iar aspectul
ăsta musai trebuie acum recuperat J
