Vorbind de serviciul meu în blocul alimentar, se cuvine să confirm ceea ce
se știe: mâncarea în armată era sub orice critică, chiar şi după cele mai
idioate standarde cazone comuniste. La ordinea zilei era un salam prost, plin
de zgârciuri, care ni se servea ca atare dimineața, prăjit la prânz iar seara
fiert. Sau în alte zile primeam cu titlul de carne de porc o carne împuţită şi
tare, carne de vier, de la “gheaze - GAZ”, gospodăria agrozootehnică a armatei.
Nu reușesc să înțeleg de unde atâta carne de vier, probabil o dădeau la schimb
cu carnea normală, contra unor şpăgi zdravene. Ne trânteau din ea o tocană
grasă, puturoasă, din care puteai să înghiți maxim zece îmbucături până
depășeai reflexele animalice ale foamei crunte, care chinuia mațele oricărui
tânăr de douăzeci de ani. Pe urmă putoarea devenea insuportabilă și mâncarea
rămânea slinoasă în farfuriile cazone de aluminiu strâmb, spre extrema bucurie
a amărâților care erau la corvoadă la spălat vase. Peste două sute de soldați
mâncau la prânz, tot atâtea farfurii rămâneau astfel de spălat, într-o chiuvetă
de apă călâie înmuiată cu un pumn de sodă caustică.
Ne-am decis că mult nu mai
puteam inghiți, asta așa că după o un scurt sfat cu alte “familii” – plutoane,
am organizat o grevă a foamei. Nu știu nici acum dacă este adevărat, unii
aflaseră că după nu-ştiu-ce regulament, dacă trupa refuză hrana trei mese
consecutiv conducerea este obligată să declanșeze o anchetă și să își anunțe
forurile superioare. Ca să fim siguri că nu dă cu virgulă, am anunțat şi la
ziar toate porcăriile ce le făceau cu mâncarea, am scris şi am semnat anonim ca
nişte bravi soldaţi ce ne aflam. În vremea aceea proaspăt apăruta “Libertatea” încerca
să se afirme ca ziar de investigaţie şi scandal așa că am găsit nimerit să le
scriem lor toată tărășenia. Au publicat cuvânt cu cuvânt ce le-am trimis, astfel
încât în unitate s-a lăsat cu mare circ și destituiri, cum aveam să aflu mai târziu.
Deocamdată ne găsim la momentul prânzului ales pentru
marea grevă, trupa este aliniată și primește comanda să meargă înainte. Pe alee
însă, la 50 de metri de cantină, virăm stânga, spre stupoarea și în pofida
ordinelor urlate de sublocotenent și sergenți: “STOP! Înainte! Înainte că vă ia
mama dracu’!” Mergem la dormitoare, iar seara, a doua zi la micul dejun și
chiar la prânz repetăm scena. Habar n-am dacă ei erau conştienţi că noi trăim
bine-mersi din pachetele de acasă şi conservele şi biscuiţii cumpărate de la
chioşcuri în incursiunile nocturne peste gard. Ofițerii încep însă să se poarte
frumos, deosebit de frumos cu noi, că “hai dom’ne ce dracu’ că avem copii acasă
și ne nenorociți”, vine în sfârșit o comisie de anchetă care îi ia la puricat,
șeful cu logistica e mutat sau dat afară iar noi începem să mâncăm la o altă
cantină, mâncare adevărată și uite așa egalăm scorul cu armata şi chiar marcăm
în avantaj.
După o lună, mutat pentru
ultima perioadă a stagiului într-o unitate acasă la Mediaș aflu, trăgând cu
urechea la discuția dintre doi ofițeri la popotă, că fapta noastră măreață de
arme a făcut mare vâlvă şi înconjurul unităţilor. Responsabilii cu logistica fuseseră
dați afară sau mutați și se pare că nici comandantului nu i-a mers prea bine.
Ei bine, ducă-se ... noi să fim sănătoşi. Şi să rămânem
cu poveşti pentru cei mai tineri şi pentru nepoţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu